Tuesday, October 9, 2007

Roade asta

Cautam zilele trecute prin vechiul meu hard, si am gasit acest mai vechi manifesto.
A word of caution, intai: il voi cita pe Bill Hicks si voi spune "I don't want to sound cold, vicious or mean, but I am, so that's the way it comes out".
"Motivele pentru care totuşi suntem şi carnivori

Titlul vă sună poate cunoscut – şi asta pentru că un fluturaş al Societăţii Vegetarienilor din România încerca să ne convingă deunăzi de calităţile dietei vegetariene şi să motiveze ferm renunţarea la industria zootehnică. Foarte bine, însă felul în care face asta este uşor derizoriu, textul alternând fără nici o logică între motive pur dietetic-ştiinţifice, uneori ambigue, şi considerente naiv-ecologice. Şi incoerenţa logică şi ideologică nu ar fi nimic dacă nu s-ar emite chiar concluzii eronate pe alocuri. N-am reuşit să înţelegem dacă pledau pentru beneficiile dovedite pentru sănătate sau dacă se urmărea de fapt izbăvirea sufletească prin apărarea drepturilor necuvântătoarelor; în ciuda titlului, puţine din acestea sunt adevărate motive să devii vegetarian. Întregul text foloseşte o abordare naivă, idilic-moralistă cu puţine rădăcini în realitatea imediată. Şi chiar omite să ne informeze de anumite lucruri esenţiale pentru buna înţelegere a chestiunii, aşa că am purces la scrierea acestui contra-fluturaş al omului omnivor, citând din fluturaşul vegetarian paragrafele cele mai reprezentative pentru această problemă incorect prezentată şi contraargumentând. Paragrafele omise aici fie sunt inabordabile printr-o prismă logică, fie trag concluzii corecte. Iată deci lucrurile care nu s-au spus.

Pentru că produsele lactate şi carnea îngraşă
Numărul persoanelor obeze care mănâncă carne este de 9 ori mai mare decât cel al vegetarienilor stricţi. Un lucru absolut logic, atâta timp cât numai carnea conţine colesterol şi în general lipide, care nu se găsesc în plante – cu toate acestea, să dăm cezarului ce-i al cezarului şi să menţionăm că, mai exact, nu consumul propriu-zis de carne şi lactate duce la obezitate, ci, evident, consumul excesiv al acestora. Ceea ce Societatea Vegetarienilor uită a ne spune este că lactatele şi carnea constituie surse indispensabile de proteine, calciu şi alte elemente esenţiale surpavieţurii şi dezvoltării normale, greu suplinibile printr-o dietă exclusiv vegetariană. Excesul însuşi este, ca întodeauna, adevărata problemă.

Pentru că în fiecare pachet cu carne de pui este şi puţin găinaţ
Un studiu efectuat în SUA de USDA a arătat că 98% din carnea de pui conţine nivele detectabile de E. Coli, îndicând contaminarea cu fecale.
Credeam că este un lucru bine ştiut că Escherichia Coli este una dintre bacteriile ce se găsesc în intestinul gros al majorităţii animalelor (inclusiv al omului), fiind o bacterie benefică. Simbioza cu acest organism inofensiv ajută procesele de fermentaţie şi descompunere ale ciclului digestiv – găsirea de urme ale acestor bacterii este deci un lucru firesc şi nu indică în nici un caz contaminarea cu materiale periculoase pentru sănătate, ci doar un animal sănătos. Mai apoi suntem informaţi de substanţele chimice dăunătoare acumulate în carnea animalelor de consum, însă, în mod curios, nu se menţionează deloc insecticidele cancerigene folosite la stropirea recoltelor sau zecile de alte tipuri de substanţe dăunătoare utilizate în agricultură, precum îngrăşăminte artificiale sau pesticide. Şi nici nu ne avertizează de pericolele cancerigene sau mutagene ale legumelor moderne de consum, cu precădere speciile modificate genetic.

Pentru că nu este drept
Uciderea altor animale este un act de exploatare şi violenţă pe care îl facem nu fiind că avem nevoie, ci pentru că avem puterea de a o face.
Textul fluturaşului lasă impresia că fermele de creştere ale animalelor sunt insituţii în care săracele dobitoace sunt crescute în condiţii sadice, şi apoi, la vârsta potrivită, sunt măcelărite cu cruzime şi maliţie- eventual după diverse forme de tortură. Nimic mai fals. Regulamentele europene privind creşterea de animale pentru consum, precum şi cele americane, sunt edificatoare în acest sens: adevărul trist este că aceste animale sunt într-un final sacrificate, însă prin metode cât mai puţin nonviolente - cel puţin atât de nonviolent cât poate fi acest act. Metoda românească a izbirii cu hamgerul în creştet sau ceafă este de mult depăşită de metode care includ chiar şi injecţii letale – în orice caz metode rapide şi deloc dureroase. Nu este un act de exploatare născut din puterea omului asupra naturii, ci din necesitate: omul este omnivor iar proteinele şi alte elemente nu pot fi obţinute exclusiv din vegetale. Până la urmă, ţine de biologia intrinsecă a omului. De asemenea, creşterea de animale este o îndeletnicire milenară şi necesară care a contribuit la dezvoltarea civilizaţiei umane prin aportul ei de resurse, şi nu o manifestare a naturii maliţioase sau diabolice a omului.

Pentru că lactatele şi carnea provoacă impotenţă
In cadrul unui studiu s-a constatat că unul din patru bărbaţi cu vârsta între 40-79 ani a raportat disfuncţii erectile frecvente, în timp ce alt studiu jumătate din bărbaţii de peste 40 ani au reclamat disfuncţii erectile din când în când.
Paragraful încearcă să ne convingă cum consumul de vegetale reduce blocarea arterelor care afectează toate organele vitale ale organismului uman. Foarte posibil, însă ceea ce nu precizează este că nu ştim dacă respectivele disfuncţii sunt cauzate în principal sau în mod exclusiv de consumul de carne, excesiv sau nu: până la urmă, lumea modernă este saturată de poluanţi de diverse soiuri, de la gaze la insecticide şi radiaţii, toate cu efecte nocive, cancerigene, mutagene ş.a.m.d şi care sunt cauzele mult mai probabile ale disfuncţiilor sexuale (pe lângă multe alte boli şi sindromuri). Ca să nu mai menţionăm evidentul: eşantioanle fiind ambele pe grupe de vârste de peste 40 ani (primul până la 79 ani), nu credeţi că (rarele!) problemele sexuale ale acestor „tinerei în floare” pot fi uşor atribuite vârstei?

Pentru că o persoană mică poate bate un animal fără apărare... iar una şi mai mică poate mânca un animal
Dacă mănânci carne plăteşti pe alţii să comită acte de cruzime, pentru care, dacă ar fi fost făcute asupra unui câine sau pisici, ar fi răspuns penal în cele mai multe ţări din Occident.
Un paragraf naiv cu un titlu şi mai naiv. Creşterea şi sacrificarea animalelor de consum se desfăşoară conform unor reguli care le sustrag noţiunii uzuale de cruzime faţă de animale, de felul celor domestice întâlnite în mod comun. Un individ labil psihic care îşi bate sau torturează animalul de casă fără motiv, este un act de cruzime josnic şi fără îndoială condamnabil. Însă animalele crescute pentru consum nu sunt în nici un caz bătute sau abuzate, iar propria lor existenţă se datorează industriei cărnii.

Pentru că nici un animal nu merită să moară pentru a-ţi desfăta papilele gustative
Pofta de carne a oamenilor nu este la fel de importantă ca dorinţa unui alt animal de a nu fi torturat şi ucis în mod violent.
Din nou aceeaşi confuzie - un animal crescut pentru carne nu duce o viaţă oribilă plină de tortură, iar sfărşitul nu este nici pe departe atât de violent sau dureros. Să fim serioşi – nu credem că putem postula că aceste animale îşi conştientizează viitorul ca cină sau prânz. Deci cu greu pot avea aceste dorinţe, mai ales că traiul lor este lipsit de griji – în sensul că ele sunt bine hrănite, vaccinate şi întreţinute de-a lungul vieţii.

Pentru că a face comerţ nu este o scuză pentru crimă
Industria care ucide în masă găini, porci şi alte animale este imensă, dar este timpul să se renunţe la acest comerţ, aşa cum s-a renunţat la cel cu sclavi – ceea ce a fost o provocare din punct de vedere economic.
Cele două lucuri pot fi cu greu comparate. În primul rând, dincolo de considerentele morale de egalitate om-animal, comerţul cu sclavi reprezenta o umplere a nevoii de forţă de muncă (care, în ciuda caracterului profund inujust, nu implica nici un fel de genocid), pe când carnea umple o nevoie anatomică de bază. Desigur că este indiscutabil caracterul revoltător şi inegal al comerţului cu sclavi, o mare pată de injustiţie a omenirii. Trebuie însă să ne amintim că abolirea comerţului modern cu sclavi, reprezentat în general de sclavia americanilor de origine africană, a fost declanşată de revoluţia industrială. Apariţia industriei, a motorului cu abur şi a maşinilor folosite în producţia de bunuri în masă a suplinit nevoia de forţă de muncă numeroasă. Industrializarea Nordului American a dus la abolirea sclaviei în aceste regiuni, însă dependenţa plantaţiilor de bumbac sudiste faţă de sclavii negri a constituit unul din motivele care au dus la tensionarea relaţiilor dintre cele două jumătăţi americane şi, în final, la război şi abolire totală. Desfiinţarea industriei cărnii înseamnă în primul rând găsirea unui substitut sau industrii care să fie în stare să îndeplinească nevoile nutritive ale umanităţii. Asta dacă vrem să păstrăm exemplul acestei comparaţii uşor forţate.

Pentru că nu pentru asta sunt aripile
Găinile, porcii şi alte animale de fermă nu ajung niciodată să respire aer curat, să se încălzească la soare, să-şi facă un cuib şi să-şi îngrijească puii sau orice altceva din ceea ce le-a fost dat să facă.
Cu riscul de a suna un pic inuman, aceste două paragrafe dau dovadă de o naivitate frapantă. Pesemne că dragii noştrii mâncători de ştevie au o viziune idilică a vieţii duse de animale în mod normal, care în orice caz nu decurge ca în Bambi. Natura sălbatică, şi mai ales lumea necuvântătoarelor este un „câmp de bătălie” dominat până la urmă de instincte şi de legile selecţiei naturale, nicidecum o lume a plăcerilor simple ale vieţii, tipic omeneşti. Şi să nu uităm că toate speciile de animale domestice sunt rezulatul selecţiei artificiale voluntare şi involuntare, direcţionată de om în decursul mileniilor de civilizaţie. Toate animalele domestice sunt specii artificiale, derivate din specii sălbatice modificate de-a lungul secolelor. Ele nu mai au un „destin” sau „rol” natural, nu ocupă nişe evolutive în natură, şi propria lor existenţă ca indivizi este datorată industriei zootehnice - chiar dacă este o existenţă al cărei scop final este, din nefericire, sacrificarea. Aspectul potiziv al zootehniei (dacă poate fi numit astfel) este că aceste animale nu sunt sutrase mediului lor natural şi apoi ucise, perturbând echilibrul ecologic.
Pentru că cel puternic nu are şi dreptateÎn dezvoltarea noastră morală, ca specie, am atins punctul în care este timpul să recunoaştem că şi celelalte specii merită consideraţie, aşa cum am abolit sclavia, am recunoscut dreptul de vot al femeilor şi am realizat că bătaia nu reprezintă o metodă de educare a copiilor. Am opinat deja că zootehnia nu se poate compara cu sclavia, şi credem că nici cu dreptul de vot al femeilor sau bătaia. Din nou cu acelaşi risc de a părea inumani, ne temem că putem opina că cel puternic are dreptate: este legea selecţiei naturale. Când un leu mascul preia controlul unui grup de leoaice, el masacrează puii avuţi de ele cu masculii precedenţi, pentru a-şi asigura perpetuarea propriilor gene. La fel procedează cu puii altor carnivori din teritoriu (leoparzi, gheparzi etc) pentru a reduce competiţia la vânătoare. Poate fi leul condamnat? Impunerea celui puternic asupra celui slab ne apare ca un lucru natural în sălbăticie, însă condamnabil la om. Riscăm desigur să deviem spre controverse filosofice cu privire la natura omului, însă destule teorii metafizice (cu precădere machiavelice şi nietzscheene) subliniază caracterul natural, firesc şi mai ales necesar al acestui comportament al omului. Până la urmă, este o chestiune de opinie personală, uşor de dezbătut în mod polemic; dovadă că uciderea unor creaturi pentru hrană a fost întotdeauna considerată o chestiune ambiguă moral.
Omul primitiv vâna pentru a-şi asigura supravieţuirea, însă acest lucru era posibil într-o perioadă în care homo sapiens număra poate doar câteva sute de mii de indivizi, nu 6 miliarde de suflete. În acest caz evident vânatul devine impractic. De asemenea, e bine ştiut că în vechime majoritatea oamenilor era intolerantă faţă de lactoză. Cu toate acestea, ca urmare a selecţiei naturale omul modern nu suferă de această problemă decât într-un procent foare mic. Dovadă cât de benefic, evolutiv, s-a dovedit capacitatea de a metaboliza laptele pentru supravieţuire, şi cât de practică s-a dovedit a fi zootehnia pentru civilizaţia şi specia umană. Dincolo de bine şi de rău, ea este singura soluţie viabilă găsită în cel puţin trei milenii de civilizaţie.

Având în vedere toate cele de mai sus, nu vom nega că acest fluturaş trage pe alocuri unele concluzii foarte corecte. Cu precădere cele referitoare la utilizarea raţională a culturilor cerealiere, care poate eradica problemele de malnutriţie ale lumii a treia, în loc ca 70% din aceste recolte să fie folosite în fermele zootehnice (precum în SUA). Sau problema apei menajere consumate intensiv pentru creşterea animalelor, împreună cu chestiunea reziduurilor acestei industrii. Nu dorim nici să fim maliţioşi (cel puţin nu fără motiv) – Societatea Vegetarienilor are evident intenţii bune şi problema ridicată de aceasta este fără îndoială actuală cel puţin în domeniul sănătăţii. Însă informarea prin orice metode ar trebui să fie corectă faţă de cetăţeanul de rând, şi merită făcută într-un mod concis şi responsabil. Nici un individ cu capul pe umeri nu se va lăsa convins de un text cvasi-profesionist şi plin de lacune şi fraze sentenţioase tip „este timpul să...” – iar pe alocuri incoerent ca structură logică... până la urmă este în defavoarea cauzei vegetariene. Apreciem verva în orice domeniu, dar de ce o schimonosim dând în filistinism şi ridicol? Pentru că astfel nu ne facem nici măcar personal un serviciu."