Saturday, September 15, 2007

Odiseea Imperfectului (2)

[...]
Meşterii rămân fără slujbă; de asemenea, agricultura tradiţională suferă şi ea şi mulţi agricultori nu reuşesc să se adapteze la mecanizare. Alţii, în schimb, sunt favorizaţi din plin de creşterea exponenţială a metodelor de îmbunătăţire a standardelor vieţii – cei stabili economic ( de cele mai multe ori, vechile familii nobiliare sau industriaşi proaspăt îmbogăţiţi) au la dispoziţie metode mai bune de a se educa, de a călători, de a-şi procura bunuri superioare şi de a beneficia de medicina modernă. Treptat, încep să se distingă cele trei clase ale societăţii capitaliste. Numeric însă, cei aflaţi în bunăstare – bancheri, industriaşi, medici etc. – erau net inferior celor care alimentau producţia industrială – lucrătorii din fabrici, mineri, agricultori etc. Ideologia comunistă dezvoltată teoretic de Marx şi Engels privea acest tip de societate din alt punct de vedere: societatea era divizată între deţinătorii mijloacelor de producţie (bancheri, industriaşi – cei puţini) şi cei care asigurau producţia şi forţa de muncă – clasa muncitoare, cei mulţi. Reprezentarea economică şi socială însă era neproporţioanlă; fiind adepţii unei filosofii economice în principal englezeşti (Adam Smith), comunştii considerau că omul aduce factorul valoare în bunul produs şi că majoritatea acestor bunuri trebuiau distribuite înapoi către muncitori, cei mulţi, nu către cei înstăriţi care profitau în cea mai mare parte de aceste produse. De asemenea, valorile sociale şi gestionarea politică se făcea conform deţinătorilor mijloacelor de producţie; în viziunea marxistă, clasa muncitoare trebuia să ia frâiele tocmai pentru că era cea mai numeroasă. Iată, perceprea unei imperfecţiuni, unei injustiţii care creează prejudicii şi suferinţe unei mase de oameni determină schimbarea unei societăţi – concret, sa înfăptuit prin revoluţia bolşevică şi după aceea prin alte revoluţii în Europa, Asia şi mai ales America Latină.
Până la urmă, conceptul economic major pe care se baza comunismul s-a dovedit nefezabil: capitalul economic „comun” ( de unde şi numele ideologiei) nu a reuşit să recompenseze clasa muncitoare atât de idealizată, şi aceştia au ajuns să sufere consecinţele acestui eşec – nu trebuie să ne uităm mai departe de propria noastră ogradă ca să înţelegem care au fost aceste consecinţe. Lipsurile materiale au avut ca şi consecinţă revoluţiile de la sfârşitul deceniului opt al secolului trecut – revoluţii mobilizate de suferinţa unui număr semnificativ de oameni şi de lipsurile acelui sistem politic şi economic.
Până la urmă, fiecare revoluţie socială sau schimbare ideologică admite o utopie la care aspiră. Fiecare se naşte din dorinţa de a repara sau ameliora o imperfecţiune, şi ceea ce o naşte este suferinţa. Asistăm la o evoluţie continuă a societăţii umane ( aşa ceva era clar, desigur, deci nimic nou sub soare) catre un ideal al perfecţiunii. Fiecare utopie sociopolitică până la urmă asta este: o perfecţiune, o stare de perfect şi deci o lipsă de imperfecţiuni şi suferinţe.Utopiile însă sunt imposibile, şi nici nu merită să mai întreb dacă perfecul e posibil. Perfectul e o imposibilitate fundamentală a universului nostru, o abstracţiune umană. De ce? Pentru că perfectul nu permite evoluţia. Fără suferinţă, fără defecte sau lipsuri, nu poate genera impulsul de a le corecta. Dar, aţi putea întreba, ce nevoie mai ai de evoluţie dacă atingi perfectul? Dacă societatea umană evoluează, nu e logic să presupui că la un moment dat, oricât de departe în viitor ar fi, ea se va apropia cât mai mult de perfect până ce îl va atinge? Şi evoluţia de acolo nu va mai fi necesară? [to be continued]

Thursday, September 13, 2007

Odiseea imperfectului (1)


De câteva zile încoace, îmi pun neîncetat întrebări. Totul a pornit, poate, de la gânduri legate de cine suntem noi... cum suntem în raport cu ceialţi, de ce suferim? cum ne adaptăm... cum creştem. De multe ori, fiecare dintre noi şi-a spus că suferinţa este necesară, că atunci când închei o relaţie sau ieşi dintr-o etapă a vieţii plină de durere, devii mai puternic şi mai înţelept. Că durerea te învaţă şi te maturizează. Şi că nu există absoluturi şi perfect în lumea noastră. Atunci s-a întâmplat ceva – mi-am dat brusc seama ( deşi aveam impresia că ştiu dintotdeauna?...) că imperfecţiunea noastră este un lucru atât de preţios şi de necesar, că facem prea adesea o confuzie monstruoasă între corect şi greşit/bun şi rău şi mai ales între ceea ce înseamnă echilibru şi căutarea acestuia, şi relaţia lui cu perfecţiunea.
Am început să scriu. Ziua, noaptea – oricând mi se părea că descopăr o corelaţie între noi şi legile fizicii, oricând mi se părea că am o revelaţie legată de un concept din filosofie şi o lege a naturii. Trebuia să aştern gândurile mele pe ceva, trebuia să pot să-mi organizez răspunsurile şi întrebările – trebuia să găsesc răspunsul la propria mea întrebare.
Într-un final, am găsit ceea ce căutam. Şi sunt câteva concluzii pe care le izolasem drept cele mai bune, însă sunt zeci de pagini. Să umpli un blog cu un râu de paragrafe... mai bine îl serializez. Am să încerc pe cât posibil să postez constant fiecare episod al micii (şi poate imaturei) mele căutări - şi am decis să încep cu câteva lucruri legate de imperfect şi suferinţă în marile schimbări sociale ale lumii.

Revoluţia franceză marchează trecerea intempestivă de la o societate puternic divizată şi monarhală la o societate liberală, în acelaşi timp favorizând ideologic apariţia clasei de mijloc, apariţia burgheziei. Orundâuirea monarhală şi absolutismul regelui Ludovic gestionau o naţiune în care nu exista un intermediar între nivelul celor foarte bogaţi şi nivelul celor săraci, mai ales în ceea ce priveşte starea materială şi nivelul de educaţie. Aceste lipsuri îşi expiraseră „garanţia” şi nu mai puteau continua în climatul sociopolitic al secolului XVIII, determinând o schimbare prin revoluţie; în esenţă, existenţa unei imperfecţiuni şi a suferinţei unei mase semnificative de oameni au determinat un salt evolutiv considerabil.
Comunismul reprezintă un exemplu poate şi mai bun în acest sens, mai ales pentru că are ocazia să creeaze un set dublu de revoluţii. Marx, Engels şi mai târziu Lenin au pus bazele teoretice ale comunismului în lumina nevoilor clasei de mijloc inferioare ale societăţii sfârşitului de secol XIX – început de secol XX. Revoluţia industrială a secolului XIX schimbase profund faţa lumii în cursul unui secol; pe lângă facilitarea transportului internaţional şi transoceanic al mărfurilor şi persoanleor, multe dintre manufacturile tradiţionale şi meşteşugurile care asigurau bunuri de larg consum ( de la ţesături la mobilier, vase, decoraţiuni, obiecte din sticlă, îmbrăcăminte etc.) nu supravieţuiesc în climatul puternicii producţii industriale care genera aceleaşi bunuri însă la preţuri mult mai mici. [...]


Continuarea - data viitoare.

Monday, September 10, 2007

Visul


Pe 4 octombrie 2004, SpaceShipOne, aparatul experimental al lui Burt Rutan a intrat in istorie, reusind ceea ce numai reusise nimeni, in afara de cele mai puternice 3 natiuni din lume: a dus un om in spatiu. Astfel, a castigat cele 10milioane de dolari ale concursului Ansari X-Prize, o competitie lansata de fundatia X-Prize. Aceasta urma sa decerneze premiul primei organizatii non-guvernamentale care reusea cu succes sa lanseze o nava spatiala reutilizabila de doua ori in doua saptamani.

Sunt surprins sa ma gasesc scriind un post despre spatiu, intr-un ton diametral opus celui de pe 15 august, cand relatam dezamagit viitorul programului zborurilor spatiale NASA, rachetele Ares. Eram incredibil de frustrat cand vedeam cum un regres evident era mascat cu ipocrizie ca "urmatorul pas" in explorarea spatiului; motivele acestui regres erau numeroase, dar in mare parte au de-a face cu lipsa de interes guvernamental al celei mai puternice natiuni in realizarea unora din cele mai mari visuri ale omenirii. Agentiile spatiale din toata lumea, in special cea americana si ruseasca, s-au vazut cu bugetele limitate sever in ultimul deceniu, iar calea de scapare aleasa de NASA este un program ce se bazeaza pe tehnologii si concepte folosite in anii '60 cu ocazia misiunilor Apollo. Pentru multi, dezamagirea a fost crunta, si Visul cutezantei umane a capatat o lovitura dureroasa.


"Urmatorul pas" vine insa din sectorul privat - si iata-ma revigorat si cu o noua gasita incredere in capacitatea omului de a visa, si in cutezanta sa in realizarea acestor vise. Sir Richard Branson si compania sa multinationala Virgin (un conglomerat imens, proprietarul companiei aeriene Virgin Altantic, printre multe altele) au decis acum cativa ani sa finanteze ideea lui Burt Rutan si impreuna au realizat prima companie pentru zboruri spatiale turistice, Virgin Galactic. Incredibil, dar 100% adevarat...

Pe scurt, ani intregi de dezvoltare si investitii au finalizat conceptul acestei linii spatiale: o flota de 3 avioane-purtator si 5 navete SpaceShipTwo, urmasul triplu in dimensiuni al prototipului care a castigat X-Prize-ul. WhiteKnightTwo va fi un avion cu reactie al carui scop va fi sa care mai micul SS2 la mare inaltime in atmosfera, moment in care acesta din urma ( in esenta, un mic avion-racheta care va contine cei 5-8 pasageri) va fi eliberat si se va autopropulsa pe orbita joasa, folosind un motor-racheta cu propergol lichid, foarte inovator. Ajunsi la o inaltime de 110 kilometri deasupra Pamantului, pasagerii sai vor devenii primii astronauti civili si se vor bucura de aproximativ 4 minute de imponderabilitate totala; in acest timp vor avea ocazia sa priveasca panorama impresionanta a Pamantului vazut din orbita, prin ferestrele circulare abundente ale SS2, sa inregistreze experienta prin fotografii si inregistrari video, dupa care naveta va reintra incet in atmosfera terestra si va ateriza mai tarziu lin pe o pista, dupa un zbor in intregime planat.


Asta este, foarte pe scurt, intreaga poveste - sigur ca este departe de avionul orbital Orion al Odiseei spatiale 2001 de Arthur C. Clarke ( si ecranizata monumental de Kubrick) insa reprezinta un semnificativ pas inainte spre viitor, asumat de o companie privata si nu de un guvern - o lectie serioasa pentru marile puteri economice ale lumii. Sir Branson intentioneaza sa foloseasca toata experienta aviatica Virgin Atlantic pentru a face sejurul spatial o afacere de succes. Suprinzator, BussinessWeek a dat criticilor peste nas cand a estimat ca Virgin Galactic va fi probabil mai profitabila decat a fost vreodata Virgin Altantic, in ciuda pretului selectiv de 200.000 dolari per bilet; un pret aparent nu suficient de mare pentru cei care si-au rezervat deja bilete pentru primele zboruri ( prima lansare pare-se ca va avea loc in 2008, cel mai devreme...ceea ce in termenii industriei spatiale, e chiar foarte devreme), printre care se numara un client Virgin Atlantic anonim care si-a cumparat biletul in schimbul milelor de zbor frecvent acumulate la aceasta companie. Mai mult, Virgin Altantic, impreuna cu alte cateva companii din industria aerospatiala (printre care si Starchaser din Marea Britanie) colaboreaza cu autoritatile statului New Mexico pentru a construi Spaceport America, primul cosmodrom public din lume. Acesta a fost proiectat de firma de arhitectura Foster and Partners, o firma de renume mondial infiinata de lordul Norman Foster. Lucrarile vor incepe in 2008, insa pana la construirea sa, zborurile Virgin Galactic vor decola din California; cladirea are un design inovator si va fi construita din materiale locale, urmarind de asemenea cu mare atentie impactul asupra mediului.


Ce inseamna totusi zborul cu SpaceShip2? In afara de asteptare si de cele 3 zile premergatoare zborului efectiv, in care pasagerii sunt antrenati pentru experienta ce o vor avea, acest zbor inseamna o calatorie incredibila pentru fiecare om. Pana acum nu au fost mai mult de 500 oameni in spatiu, de la inceptulul secolului XX - si totusi, acest record poate fi doborat de Virgin Galactic in cativa ani. Inseamna un zbor atmosferic plin de anticipare cu ceilalti pasageri cu care te-ai antrenat 3 zile, dupa care incredibila forta a propulsiei SS2 te poarta cu Mach 3 printr-o atmosfera care se schimba de la albastru la violet si in final, la negru. In momentul opririi motorului racheta, apare linistea, o liniste completa si imposibil de imaginat pe Pamant; nu exista sus sau jos pentru ca gravitatia care te-a tinut pe Pamant toata viata inceteaza sa mai aiba efect asupra ta - si mai este si privelistea. Toti astronautii s-au intors din orbita schimbati - povestile lor cad de acord asupra imensitatii experientei emotionale ce ti-o da un astfel de zbor si o astfel de priveliste. Lume devine brusc mult mai mica, in timp ce esti confruntat cu infinitul negru al cosmosului. Totul intr-un confort deplin, gratie scaunelor ergonomice care se inclina pentru a te proteja de efectul acceleratiilor foarte mari si gratie ferestrelor dese care se deschid catre aceasta panorama incredibila; in apogeul orbitei, acele 4 minute de imponderabilitate absoluta, centurile de siguranta iti dau drumul sa plutesi liber in cabina navetei. Dupa aceste 4 minute, te intorci in scaun pe masura ce naveta reintra in atmosfera si planeaza spre pista de intoarcere - iar toata calatoria a durat trei ore.
Implicatiile sociale si economice sunt la fel de astronomice. Soarta explorarii spatiale pare sa intre in sectorul privat unde se gaseste un numar mult mai mare de pionieri, entuziasti si finantatori dornici sa se implice in asa ceva - iar daca e o afirmatie prea curajoasa, nu trebuie decat sa ne uitam sa derivatele X-Prizeului. Deja fundatia a lansat concursuri pentru primul vehicul civil de aselenizare si multe alte astfel de programe si aplicatii, si prin prisma succesului lui Burt Rutan, putem cel putin spera ca reustia acestor initiative sa schimbe fata lumii si deschida noi orizonturi.

Trebuie sa recunosc ca sunt extrem de entuziasmat. Poate fi prematur, dar mi-a fost reaprinsa incredera in spiritul uman, vesnic dornic de cucerirea noilor frontiere; e aceeasi stare de spirit pe care o transmite Douglas McCarthy in cantecul sau "Where my heart will take me" - si nu e de mirare ca aceasta melodie a fost aleasa pentru introducerea noii serii Star Trek, Enterprise.

A, si inca un lucru... fanii SF vor fi foarte incantati sa afle ca prima SpaceShipTwo va fi botezata VSS Enterprise.