Saturday, February 2, 2008

Everybody's Free

Ala Bala Portocala

Azi-noapte a fost sa demonstreze ca intotdeauna vor exista oportunitati, si cu siguranta there is no shortage. Singura intrebare ramane, oportunitati mai bune?
Doua episoade au mai marcat evenimentul andro-bahic (cu reticenta ;) ) al noptii trecute. Primul, realizarea brusca ca, desi calitatea pe care o apreciez cel mai mult intr-o persoana este onestitatea, am nenonorocul sa ma inconjor cu persoane (desi departe de mine la ne numesc chiar pe toate superificiale) cu a caror interactiune este lipsita de profunzime - si acest lucru, aceste persoane superficiale se alfa chiar in cele mai intime cercuri.
Al doilea episod a fost dulce-amarui. La sfarsitul noptii am ramas oarecum bewildered si confuz in fata lucrurilor cu care se multumesc unii oameni. Si nu neaparat faptul ca un tip si-a lovit prietena cu piciorul, ci pentru ca in ciuda revoltei mele si a sentimentului de furie momentana, nu am facut nimic. Oare acea tipa stie ca nimeni nu merita anumite lucruri? Nu parea genul de fata care sa trebuiasca sa indure aceste lucruri, si totusi parea obisnuita cu tratamentul. Mare pacat ca unii oameni cateodata nu stiu ce au, sau ce pierd, si mai ales ce nu merita.

Two More Years

In two more years, my sweetheart, we will see another view
Such longing for the past for such completion
What was once golden has now turned a shade of grey
I've become crueler in your presence
They say: "be brave, there's a right way and a wrong way"
This pain won't last for ever, this pain won't last for ever
Two more years, there's only two more years
Two more years so hold on
You've cried enough this lifetime, my beloved polar bear
Tears to fill a sea to drown a beacon
To start anew all over, remove those scars from your arms
To start anew all over more enlightened
I know, my love, this is not the only story you can tell
This pain won't last for ever, this pain won't last for ever
You don't need to find answers for questions never asked of you
You don't need to find answers
Dead weights, balloons
Drag me to you
Dead weights, balloons
To sleep in your arms
I've become crueler since I met you
I've become rougher, this world is killing me
And we cover our lies with handshakes and smiles
And we try to remember our alibis
We tell lies to our parents, we hide in their rooms
We bury our secrets in the garden
Of course we could never make this love last
I said of course we could never make this love last
The only love we know is love for ourselves
We bury our secrets in the garden

-------

Old song, new life. Acum stiu de ce mi-a placut intotdeauna acest video. :)

Friday, February 1, 2008

N-am sa mai fiu, cum ma stiu

Am ajuns, printr-un proces mult mai putin indelungat decat m-as fi asteptat, sa nu ma mai recunosc. Nu stiu cati oameni, in interiorul a doua luni din viata, se trezesc brusc cu alte prioritati si alte ganduri despre sine, prieteni, apropiati, educatie, cariera, standarde personale etc. Insa un singur lucru ma pune pe ganduri, si anume senzatia ca ceva fundamental s-a schimbat cu insusi miezul meu emotional.
"N-am sa mai fiu, cum ma stiu/Cand iertam/Nimic de dat doar de uitat..." - iata versul care ma pune pe ganduri. Nu neaparat ca asa simt, ci mai degraba ca nu vreau sa simt asa. Faptul ca pot iubi, si ierta si fi rabdator - acestea imi sunt lucruri foarte dragi si as tine de ele cu dintii. Dar ma schimb... ma schimb si incep sa nu ma mai recunosc, incep sa imi devin un strain. De multe ori am incercat recent sa merg pe aceleasi cai, sa fac aceleasi lucruri pe care le faceam acum nu atat de mult timp, si am facut lucrurile astea doar sa vad daca ma mai incap. Este greu de explicat... insa dincolo de asta, rezultatul este clar: nu. Nu ma mai incap.
Si poate cel mai mult, mi-e teama sa fiu gresit inteles. Nu doresc sa uit lucruri, nu doresc sa ma scutur de lucruri, sa scap de lucruri. Tot ceea ce este foarte important pentru mine, tot ceea ce iubesc, pe cine iubesc, ramane cu mine, chiar daca eu ma schimb. Nu sunt bagaje sau surplus, le iubesc si iubesc in continuare, si singurul mod prin care m-am schimbat catre ele este ca ma simt mai putin legat, mai indiferent (oricat de rece ar suna) la absenta lor.
Stiu ca multe din lucrurile pe care le spun nu au sens. Pentru mine insa, perioada aceasta imi reprezinta lumea.
Pe data viitoare

Tuesday, January 29, 2008

Something about me

"Viata merge mai departe"
Iata un motto care mie imi repugna de cele mai multe ori, in circumstantele cele mai uzuale si cele mai banale.
Dar recunosc cu mirare ca exista totusi ceva in spatele acestei zicale.
Cateodata trebuie sa dai drumul unor lucruri, pentru a putea merge inainte. Cateodata, ai nevoie de unele lucruri ca sa poti continua. Dar indiferent de ce pierzi sau ce pastrezi, va merge totusi undeva bine.
Nu am remuscari, nu am regrete. Nu uit, si cateodata mai si iert. Nu imi place viata "ancorata", legata de ceva ci din contra, apreciez optiunile si sentimentul de a putea renunta la ceva, sau de a putea iesi din ceva, exact atunci cand vrei tu, si sa poti face acest lucru oricand vrei tu. Nu voi intra niciodata in situatii care sa ma lege sau sa ma oblige, si lucrurile care le fac cu placere nu le voi mai placea cand sunt obligat sa le fac. Nu fug de responsabilitate - din contra, imi place responsabilitatea, dar de asemenea apreciez oportunitatea pentru optiune.
Nu ma voi impune niciodata asupra celor pe care ii iubesc. Si iubesc cu toata inima, cand o fac. Putina lume stie ce inseamna sa iubesti insa cu toata forta, si ce poti sa faci cand iubesti. Regretele si negarea nu inseamna iubire adevarata. Iubire adevarata inseamna intelegere, respect, si puterea de a recunoaste lucrurile pentru ceea ce sunt. Iubire inseamna sa poti sa dai drumul, sa lasi, sa intelegi, si sa nu ceri nimic.
Multumesc din suflet celor ce m-au iubit, si celor ce m-au lasat sa-i cunosc si sa-i iubesc. Recunosc ca am gresit fata de unii dintre ei, si greselile si regretul le voi purta intotdeauna. Stiu ca de multe ori n-am fost atat de bun cat puteam, dar mai stiu si ca intotdeauna m-am straduit cat am putut de mult sa fiu cat pot de mult - chiar daca nu a parut asa.
Asa incep noile capitole. Intotdeauna exista putina durere care sa marcheze o trecere, dar durerea dispare. Este un echilibru natural si cursiv intre varfuri si depresiuni, intre bun si rau, intre placut si neplacut.
Iert. Permit. Uit. Inteleg. Nu ma leg de nimic - daca apar oportunitati pentru ceva mai bun, intotdeauna voi profita de ele. Fara remuscari - asa e viata. Merge mai departe? Cu siguranta.

Nu accept compromisuri. Niciodata. Daca fac ceva, o fac pentru a o face bine. Altfel, mai bine sa ma lipsesc decat sa fac ceva stiind ca as putea face-o mai bine, sau sa primesc ceva ce ar putea fi mai bun. Nu pot. Si nici nu accept compromisuri din partea altora, mai ales cand stiu ca merit mai mult. Cer doar doua lucruri: sinceritate si respect. Nu iubire, nu alte sentimente, nu fantasme, nu basme, nu plasmuiri, nu scenarii, nu vise, nu exagerari, victimizari sau subestimari. Si mai ales nu cer altceva. Nu ma leg eu de nimic, si nu astept promisiuni sau eforturi din partea altora. Ci sa fie in my life, along for the ride, as long as they feel like it. Atata timp ca sunt onesti.

Inca o data, multumesc ca m-ati iubit si ca m-ati lasat sa iubesc.