N-am sa mai fiu, cum ma stiu
Am ajuns, printr-un proces mult mai putin indelungat decat m-as fi asteptat, sa nu ma mai recunosc. Nu stiu cati oameni, in interiorul a doua luni din viata, se trezesc brusc cu alte prioritati si alte ganduri despre sine, prieteni, apropiati, educatie, cariera, standarde personale etc. Insa un singur lucru ma pune pe ganduri, si anume senzatia ca ceva fundamental s-a schimbat cu insusi miezul meu emotional.
"N-am sa mai fiu, cum ma stiu/Cand iertam/Nimic de dat doar de uitat..." - iata versul care ma pune pe ganduri. Nu neaparat ca asa simt, ci mai degraba ca nu vreau sa simt asa. Faptul ca pot iubi, si ierta si fi rabdator - acestea imi sunt lucruri foarte dragi si as tine de ele cu dintii. Dar ma schimb... ma schimb si incep sa nu ma mai recunosc, incep sa imi devin un strain. De multe ori am incercat recent sa merg pe aceleasi cai, sa fac aceleasi lucruri pe care le faceam acum nu atat de mult timp, si am facut lucrurile astea doar sa vad daca ma mai incap. Este greu de explicat... insa dincolo de asta, rezultatul este clar: nu. Nu ma mai incap.
Si poate cel mai mult, mi-e teama sa fiu gresit inteles. Nu doresc sa uit lucruri, nu doresc sa ma scutur de lucruri, sa scap de lucruri. Tot ceea ce este foarte important pentru mine, tot ceea ce iubesc, pe cine iubesc, ramane cu mine, chiar daca eu ma schimb. Nu sunt bagaje sau surplus, le iubesc si iubesc in continuare, si singurul mod prin care m-am schimbat catre ele este ca ma simt mai putin legat, mai indiferent (oricat de rece ar suna) la absenta lor.
Stiu ca multe din lucrurile pe care le spun nu au sens. Pentru mine insa, perioada aceasta imi reprezinta lumea.
Pe data viitoare
"N-am sa mai fiu, cum ma stiu/Cand iertam/Nimic de dat doar de uitat..." - iata versul care ma pune pe ganduri. Nu neaparat ca asa simt, ci mai degraba ca nu vreau sa simt asa. Faptul ca pot iubi, si ierta si fi rabdator - acestea imi sunt lucruri foarte dragi si as tine de ele cu dintii. Dar ma schimb... ma schimb si incep sa nu ma mai recunosc, incep sa imi devin un strain. De multe ori am incercat recent sa merg pe aceleasi cai, sa fac aceleasi lucruri pe care le faceam acum nu atat de mult timp, si am facut lucrurile astea doar sa vad daca ma mai incap. Este greu de explicat... insa dincolo de asta, rezultatul este clar: nu. Nu ma mai incap.
Si poate cel mai mult, mi-e teama sa fiu gresit inteles. Nu doresc sa uit lucruri, nu doresc sa ma scutur de lucruri, sa scap de lucruri. Tot ceea ce este foarte important pentru mine, tot ceea ce iubesc, pe cine iubesc, ramane cu mine, chiar daca eu ma schimb. Nu sunt bagaje sau surplus, le iubesc si iubesc in continuare, si singurul mod prin care m-am schimbat catre ele este ca ma simt mai putin legat, mai indiferent (oricat de rece ar suna) la absenta lor.
Stiu ca multe din lucrurile pe care le spun nu au sens. Pentru mine insa, perioada aceasta imi reprezinta lumea.
Pe data viitoare
Comments