Friday, November 23, 2007

Odiseea Imperfectului (3)



Intr-adevar, e tentant sa presupui ca odata atins perfectul, nu exista nevoia unei evolutii ulterioare. Si cu toate acestea...
Am pornit cu ipoteza ca imperfectiunile genereaza evolutia, imbunatatirea, ca suferinta da nastere nevoii de schimbare a acestei stari, ca neajunsurile duc la tentative de a le ameliora. In exemplul dat, am descris lapidar contextul catorva revolutii sociale, generate in fiecare caz de perceptia unei imperfectiuni ce se cerea corectata.
Mentin, de asemenea, ca starea naturala a universului este echilibrul. Si ca orice sistem - natural, biologic, economic, social, fizic etc - tinde catre acest echilibru, chiar daca acest fapt nu este imediat vizibl.
Consider de asemenea ca perfectul, starea de perfect mai precis, este o abstractiune umana. Ea este o idee, in sens logic, un concept utopic care nu se regaseste in natura ci doar in ecuatiile matematice si filosofice ale omului. Nu exista si nu va exista societatea perfecta, cum nu va exista soferul perfect, muntele perfect, steaua perfecta sau un fenomen fizic perfect. Despre unele lucruri, desigur, putem spune ca sunt perfecte - putem spune ca un ecosistem e perfect. Insa sa nu facem o confuzie: perfect, in acest caz, inseamna potrivit, echilibrat, la fel cum poti spune ca "aceasta cafea este perfecta" (pentru mine) sau "acest formular este perfect". Toate aceste expresii sunt de fapt relativizari, abuzuri ale termenului in sine pentru a exprima o concordanta de fenomene, o potrivire foarte buna, un rezultat cautat, nicidecum un atribut fundamental. Este perfectul relativ, fata de perfectul absolut.
In lumina acestor lucruri, pot considera starea de evolutie constanta (cu exemplul concret al revolutiilor franceze si din 1989) un astfel de echilibru: intr-adevar, pe de o parte avem imperfectiunea, neajunsul, pe de alta parte avem masurile luate pentru a le corecta. Iar ca orice echilibru natural, tinde sa se perpetueze - gandeste-te doar ca orice revolutie creeaza probleme noi care vor fi corectate la timpul lor, si ciclul se reia.
Dar sa iau si alt exemplu pentru a-mi ilustra acest concept de echilibru prin imperfectiune vs ameliorare, si pentru a explica de ce consider acest echilibru perfect (atentie, in sens relativ). Sa ne gandim la evolutia biologica si la principiile selectiei naturale. Luam animalul de prada A si prada acestuia, specia B. Animalul de prada A este insuficient camuflat pentru mediul acestuia in schimbare, si anume trecerea de la padure la savana. De asemenea, B este o turma de animale rosii, complet evidente pe fundalul savanei aurii. Asta inseamna ca B il poate vedea pe A cand incearca sa se furiseze, dar si A poate vedea foarte bine fiecare individ din turma de B. Insa specia A are cativa membri care sunt usor mai galbui la culoare, abia sesizabil, iar B au si ei cativa indivizi usor mai aurii si cu urme de dungi, asemanatoare cu designul ierbii din savana. Animalele tip A care vor fi mai evidente, vor gasi ca le e mai dificil sa vaneze decat celorlalti A care sunt usor mai bine camuflati; drept urmare, multi dintre acesti A mai neadaptati vor muri de foame, ramanand in mare parte A mai bine colorati. Insa e valabil si invers: B mai evidenti vor fi mai usor de vazut si deci de vanat, iar treptat in turma de B vor ramane mai multi dintre cei colorati mai adecvat. Atat A cat si B se vor inmulti intre ei, cei ramasi, iar generatia urmatoare de A si B vor cumula coloritul parintilor si indivzii ambelor specii vor fi putin mai bine adaptati decat generatia trecuta. Procesul se va repeta: tot vor mai fi membri din A si B care vor fi mai prost colorati decat altii; si acestia vor muri de foame, respectiv vor fi mancati. Generatia a 3a va fi formata din indivizi si mai bine adaptati coloristic, la mediu - insa se va repeta procesul din nou, si iarasi vor muri (de foame sau mancati) cei neadaptati. Procesul se perpetueaza la nesfarsit, ambele specii adaptandu-se neincetat ca intr-o cursa constanta de perfectionare sau una de inarmare. Insa imperfectiunea aceasta perpetua este cea care indeamna evolutia la randul ei perpetua, si astfel se creeaza un echilibru constant care se conserva. Iata deci cum intr-un sistem biologic/ecologic, imperfectiunea genereaza impulsul de a se corecta - echilibrul atat de prezent, in opinia mea.
Cred ca acest echilibru este perfect - repet, in sensul de relativ. Este un sistem auto-suficient, starea naturala a universului, starea zero, universal valabila. Pana si extremele periodice tot se anuleaza si se echilibreaza: epocile glaciare sunt urmate sau precedate de opusuri climatice, vara e echilibrata de iarna, satietatea de foame, fericirea de tristete, ziua de noapte etc. Echilibrul e inerent universului, fie ca este echilibru prin centru sau prin extreme care se anuleaza.
Fizica teoretica are in momentul de fata un numar destul de mare de teorii referitoare la geneza si forma universului; o intrebare pusa de una dintre aceste teorii se refera la un numar cunoscut ca si Constanta Gravitationala (si alte cateva numere). In esenta, aceasta este pozitiva (cu valoarea +1) daca universul este curbat si deschis sau -1 daca este curbat si inchis (finit, sau ciclic temporal). O a treia valoare este zero sau ceva apropiat, indicand un univers cat de cat plat si intr-o stare particulara de infinitate. Ultimele cercetari sugereaza ca valoarea acestui raport este apropiata de zero, indicand un univers usor neregulat insa plat si neted, per ansamblu. Ce inseamna asta? Inseamna o valoare de mijloc - de echilibru, inseamna ca starea fizica (spatio-temporala, sa zicem) nativa a universului este centrul, echilibrul.
Aceste echilibru universal - natural, sociologic, biologic - este caracteristica inerenta a lumii noastre, a universului fizic. Dezechilibrele sunt rare, in natura (si temporare) - iar cele adevarate sunt strict umane. In esenta, dezechilibrele naturale sunt aberatii, imposibilitati practice - chiar daca poti considera, sa zice, o epoca de gheata un dezechilibru, ea este de fapt o reactie la o stare anterioara, si este echilibrata in acelasi fel de o stare climatica ulterioara.


[to be continued]

Thursday, November 22, 2007

Wednesday, November 21, 2007

Sorry, i was taking life seriously


Exista o traditie la noi, romanii, sa facem totul pe jumatate sau deloc, o cultura a descurcatului absolut imbecila, nascuta din lene, lipsa de educatie, sau, cine stie, prostie genetica.

Prea putine lucruri in aceasta tara se fac conform regulilor. In speta, ma refer la acele reguli care sunt mai degraba contracte sociale si se refera la o conduita nascuta din intelegerea ca unele lucruri merg mai bine asa si nu asa. Drept exemplu, metroul in statie. Cunoasteti cu totii fenomenul: imbulzeala de la usile trenului, mai ales in orele de varf. Scrie peste tot in metrou si in statii ca se acorda prioritate la coborare. Mandrii nostri romanasi se inghesuie insa in fata usilor, inainte ca acestea sa se deschida, un obstacol enervant si nepoliticos in calea mea, care cobor din metrou. Mai rau e ca de obicei sunt asa grabiti repsectivii ca nici nu asteapta sa iesi tu ca sa intre ei. Rezultatul? O imbulzeala constanta, ciocniri, nervi, lume gramada una intr-alta si un fenomen absolut cretin care poate fi evitat daca se respecta o singura regula. Dar romanii nu inteleg. Nu vad. Cred ca regula e acolo doar ca autoritatile sa fie mandre. Sau nu le pasa. Si acesta e doar un mic exemplu. La Sala Palatului, un semn de circulatie care detalia schema intersectiei si a strazilor invecinate era pus invers, cu susul in jos. Si oricum cu un font de 48 pe care il vedeai de-abia la jumatate de metru de panou, in nici un caz de pe strada. Sigur, e un alt fel de imbecilitate dar tot o marca a complezentei, a delasarii - oricare ar fi fost cel care l-a instalat, nu puteai rata faptul ca e invers - si daca observai de-abia dupa aceea, trebuia doar desurubat si intors...

Uitati-va numai la felul in care se fac lucrarile de modernizare in cazul infrastructurii Bucurestilor. Intai, se pune un nou strat de asfalt, care nu rezista mult pentru ca dupa aceea cineva isi aduce aminte ca trebuie schimbate sinele de tramvai. Dupa aceasta interventie, se re-aplica asfaltul, insa nici acest strat nu dureaza mult pentru ca iarasi cineva isi aduce aminte ca trebuie schimbate conductele de gaze. Se sparge asfaltul, se repaveaza. Inca o saptamana, si trebuie schimbate alte conducte, sau trase cabluri subterane pentru reteaua de electricitate. Si asa mai departe... E clar ca lucrul corect de facut este sincronizarea acestor lucrari de interventie pentru a termina mai repede, si a reduce costurile. Insa nu se intampla asa, diferitele regii, primarii s.a.m.d actioneaza complet aiurea, cand ii taie capul, reusind sa creeze o harababura, sa tina drumurile impracticabile mai multa vreme, sa fie nevoiti sa cheltuiasaca considerabil mai mult etc. Este infiorator cateodata gradul de imcompetenta atat in randul edililor cat si cetatenilor de zi cu zi, lipsa de interes, nesimtirea si tratarea tuturor lucrurilor in mod superficial.

Tuesday, November 20, 2007

Kate Bush - Hounds of Love

Skip To The End

"Distance, i'll keep my distance.."

Monday, November 19, 2007