Tuesday, October 16, 2007

Ecce Homo

Iata inca un text din "tineretea mea", din clasa a 9a - just like the last one.
"Drama omului singur?
Pah!
Ce ştii tu, creatură scârboasă, marea mea dragoste, marea mea oglindă? Nu ştiai că nimeni nu vorbeşte cu nebunii?
Pentru că sunt nebun să cred că mai am dreptul la ceva… sau cineva.
Şi totuşi…
Tu te simiţi îndreptăţită să te simţi mai bună ca mine, te simţi cocoţată pe soclu, purtată pe lauri, adorată precum o Veneră a minţii… Însă eu ştiu ce Himeră ascunzi după straiele-ţi aurite şi după cuvintele-ţi de miere. Credeai că dacă sunt nebun, n-am cum şti? Credeai că nenorocirea şi nebunia nu fac casă bună cu înţelepciunea? Îndrăzneşti să râzi de mine, să-mi născoceşti nume şi să-mi iei nebunia ca nebunie, însă ştii de fapt ce înseamnă a fi singur?
Ai idee ce-nseamnă ca lumea ta să se rezume la un vârtej neîncetat, unde totul cade, se sfărâmă, moare, în locul unde totul se-nfrăţeşte – nimicul? Nici nu ştii cât de rece e lumea, mai rece ca inima ta, mai rece ca a mea, mai rece ca a lor… Isprăvile le fac pentru alţii, pentru cei pe care-i văd numai atunci când tac, pentru cei cu care n-am să am niciodată frăţie adevărată.
Da, aşa e, sunt nebun.
Dar, ce, credeai că tu eşti întreagă?
Lumea asta e făcută pentru nebuni. Pentru a trăi, şi pentru a muri, trebuie să fii nebun. Mă numeşti pe mine nebun fără să ştii că şi tu eşti cea nebună, fără să ştii că nu eşti întreagă să crezi că eşti perfectă. Ştiam de la început că eşti pierdută, pentru omenire, pentru tine, pentru mine, şi mai ştiam că pot rânji netulburat, la gândul că tu eşti cea pierdută în mai mare măsură decât mine…
Nu e mai bine să ştii? De ce trebuie neapărat să ignori adevărul, să-l ascunzi, când sunt atâtea de ştiut? Nu vă înţeleg ignoranţa, refuzul de a vă vedea pe voi înşivă. Crezi că ai ceva de spus, crezi că eşti un revoluţionar, crezi că ai viziuni? Pentru a fi martir, trebuie să arzi pe rug, trebuie să te sinucizi, trebuie să fii eviscerat şi expus pe piloane… Numai aşa vor scrie despre tine. Te crezi curajoasă? Eşti o laşă, o nenorocită!
Nu vezi că dacă eu sunt nebun, şi tu eşti? Eşti nebună că nu vrei să crezi, nebună că mai speri la integritatea mentală, nebună să crezi că eşti mai bună dacă mă izgoneşti pe mine.
Să-ţi spun un adevăr. Eşti cea mai nebună şi cea mai laşă şi cea mai proastă şi cea mai scârboasă şi cea mai rudimentară creatură. Da, mă simt bine acum.
Ce faci cu degetul acela? Unde crezi că-l aţinteşti? Nu scapi tu aşa uşor, nu-mi lipi mie etichete!!! Ce dacă nu mă vor crede? Tot o să ştim, eu şi cu tine, şi asta o să te macine… O să te macine ca o larvă de viespe, până nu lasă decât o carcasă goală. Asta eşti, hrană de viespi, o unealtă cu gândire!!
Îndrăzneşti să compari o picătură cu ploaia? Sau un gând cu o minte?
Crezi că asta te face mai deşteaptă?
Ce-ţi pasă ţie de mine? Nu prin alţi nebuni ajungi pe soclu. Numai chiorii sunt regi în ţinuturile orbilor. Numai săracii preţuiesc bogăţiile.
Îmi numeşti viaţa o dramă, mă numeşti pe mine singur. De unde ştii? Eu suport totul, eu mă susţin pe mine, şi asta e o povară mai mare decât cea a lui Atlas…
Pe când tu?… Mi se face milă, mie de tine. Ce creatură ghinionistă. Ce ţi-au făcut? E o mare putere, aceea de a plânge. Dar tu? Ha! Tu te-ascunzi prin faldurile propriei persoane, nu dai veninul afară, te chinuieşti să-l transformi în miere, te prefaci că râzi, te pietrifici, ascunsă de ceilalţi ca tine, iar apoi mă arăţi cu degetul pe mine…
Pe mine!!!!
Ecce fierra! Iată fiara!
Nici nu vrei să-ţi dai seama ce creatură zace în străfundurile fiinţei tale, ce monstru neîmblânzit, un leu cu chip de iepure!!!
N-ai învăţat că şi măgarii au piei de leu? N-ai înţeles acum ce eşti de fapt? Dar, să ştii, dincolo de a vedea sălăşluieşte înţelegerea.
Mă mai vezi nebun? Mai îndrăzneşti, mai îndrăzneşte cineva să mă numească astfel, cu conştiinţa nepătată?
Nebun sunt. Nebună eşti. Nebuni sunteţi. Ştiu şi vreau să fiu nebun (este atât de uşor aşa!). Bănuieşti, dar refulezi, iar lor nu le pasă. Ţie îţi place să nu-ţi pese şi atunci voi deveniţi cei mulţi iar eu cel singur. Eu sunt sacrificiul, voi sunteţi altarul.
Ştiu că totul sună idiot. Dar nu-mi pasă. Îmi cer acest drept, acest dar divin, această binecuvântare atât de dureroasă, de a fi nepăsător când vreau. Să nu fii surprinsă când afli că şi mie poate să nu-mi pese, chiar mai mult decât poţi tu să concepi – poate chiar altfel.
Ţi-am spus totul. Acum ce vei face? Mă îndoiesc că vei accepta totul aşa cum este, de fapt, pentru un nebun. Pentru un om singur.
Da, aşa e, a fi nebun înseamnă singur. Bun venit în lumea mea. Ştiai, în inima ta de gheaţă, că şi tu erai la fel ca mine. De aceea ai inventat termenul nebun, de aceea m-ai inventat pe mine. Numai avându-mă pe mine, puteai să arăţi că eşti mai bună, că te poţi compara şi tu măcar cu o singură persoană, să-mi arăţi mie, născocirii tale, ce înseamnă a nu fi singur. Dragă creatură, află că te-ai înşelat. N-ai făcut decât să îţi prelungeşti chinul, n-ai făcut decât să-ţi acoperi ochii, însă acum te va lovi mai tare, pe nepregătite. Şi ce voi râde atunci, voi râde tare, să m-auzi, să vezi cum nebunii au dreptate întotdeauna despre oameni.
Acum vei cădea, ai grijă la scări. Nu te mai aşteaptă nimeni jos.
Ha!
Destinul omului tragic… ce patetică eşti.
Cine e mai singur acum? Speranţele ţi se duc precum apa în munţi, am trecut şi eu prin acelaşi lucru. În acest univers, începi să păşeşti. Începi să vezi că tu eşti cea pe care nimeni n-o are şi ei sunt cei pe care nu-i vei avea. Începi să înţelegi că toată ignoranţa asta nu-ţi aduce cunoaştere şi nici înţelepciune. Îţi aduce singurătate, te închide în propria-ţi cuşcă.
Te transformi, devii tot ceea ce ai urât în acest răstimp.
Devii eu.
Vezi tu, creatură, eu te supun. Eu te fac om. Faţă de mine te-ai calibrat, numindu-mă nebun, apoi numindu-te superioară. Şi ştiu că te enervează, ştiu că doare, însă, vezi tu…
…tu eşti cea singură, de fapt. Acum trăieşte-ţi drama."

Sunday, October 14, 2007

Prietenul

Era destul de târziu şi toată lumea de pe străzi dispăruse de mult, in afară de studenţii din local care sărbătoreau, în ciuda arşiţei de vară care chiar şi seara topea repede cuburile de gheaţă din cocteiluri. Ziua localul nu părea prea grozav, însă noaptea luminile electrice şi neoanele erau deliciul clientului, şi efectele de umbre şi jocurile de lumini şi culoarea roşie a meselor şi a canapelelor şi oglinzile de pe pereţi şi chiar şi mesele de biliard lăsau o senzaţie plăcută, discretă.
Unul dintre cei doi băieţi de la o masă ştia că celălalt era un pic beat, însă continua să vorbească cu el şi să-şi omoare singurătatea. Celălalt fuma, deşi şi el ştia că nu fumează şi totuşi asta îl amuza. Dacă venea vreun profesor avea de gând să îl expedieze scurt, ceva cu democraţie, şi în plus „ ce le pasă lor dacă eu fumez, dacă nu le pasă că nu mă trec la şcoală?” şi apoi avea să continue să fumeze.
-Ai cam băut, zise primul dintre ei, sorbind un pic din sucul insipid de pe masă.
-De ce?
-Nu ştiu. Eşti disperat, ce vrei să-ţi spun?
-Nimic. Nu sunt disperat.
Şi trase prelung, însă stângaci, din ţigară, suflând apoi în sus.
-Nu eşti disperat. Bani… ai mai mult decât destul.
-Am… Nu, nu sunt disperat. Dar am să-ţi spun de ce beau.
Pufăi din nou.
-Pentru că pot. Pentru că vreau şi pentru că pot şi pentru că n-am voie.
Celălalt zâmbi.
-Şi pentru că ultima oară când am băut nu a fost deloc bine.
-N-are să fie nici acum.
Cel ce băuse lăsă pe masă paharul pe care tocmai voia să-l dea pe gât, apoi dispăru prin fum înspre masa de biliard.
Prietenul rămas sorbi din pahar, apoi privi cum fata care trecu pe lângă masa lui îi zâmbi pervers şi el îi zâmbi indiferent. O ştia, şi ei îi cam plăcea de el însă el era indiferent, pentru că i se părea cam proastă şi în plus avea ochi pentru o altă fată. Îşi dădu seama acum că pe această altă nu o plăcuse de la început. De fapt, de curând observase cât e de frumoasă şi cât este de frumos părul ei şi ce voce frumoasă avea. Aa, şi ce ochi frumoşi şi albaştri avea.
Sorbi din pahar şi văzu că e gol şi atunci se ridică de la masă şi se duse la bar. Barmanul ştergea un pahar şi privea mesele de biliard şi nu-l observă imediat.
-Spune.
-Un suc.
Îi dădu paharul însă fu nevoit să-i mai ceară câteva cuburi de gheaţă, apoi se întoarse la masă. Acolo îl găsi pe cel care băuse.
-Ce bei acolo?
-În nici un caz ginul tău. Apă chioară pentru tine.
-Barmanul nu mai vrea să-mi dea gin. Spune că mă voi îmbăta.
-Şi nici nu ştie că are dreptate. Găseşte-ţi altceva de făcut. Ai prietenă?
Cel băut râse.
-Ştii că nu.
-Ştiu. Uite, poate d-aia nu poţi decât să bei.
-Nu-i nici o diferenţă. Sunt la fel ca băutura. E bună când o bei, eşti fericit şi ignorant când eşti beat, însă a doua zi nu rămâi decât cu o durere de cap şi cu minciuni.
Celălalt râse. Apoi cel beat se ridică şi plecă din nou la mesele de biliard.
„Are să se facă de râs şi diseară”, gândi cel rămas.
Mai stătu ceva timp cu paharul în mână apoi se ridică şi se duse la masa de biliard. Prietenul său juca mult mai bine când bea. De aceea acum stătea sprijinit de tac, cu o ţigară în mână şi cu o privire mulţumită. Lângă masă, fata frumoasă stătea pe un fotoliu şi privea jocul cu un pahar înalt în mână.
Se aşeză lângă ea.
-A băut din nou, zise ea.
-Ştiu. Dar are destui bani.
Stăteau lângă o masă care era aproape de perete şi care privea către restul meselor de biliard care erau aproape toate pline. Pe lângă masa lor trecu un băiat cu o fată de mână şi apoi amândoi dispărură pe scara care urca la etajul localului şi care ducea la ringul de dans.
-Nu dansezi, nu?
-Nu, sunt obosită. Vreau o canapea.
-Am eu o masă liberă. N-ai vrea să stai acolo?
Se ridicară amândoi şi îl lăsară pe cel băut în compania prietenilor lui.
-Are să-l prindă vreun profesor, şopti ea plecând.
-Ce mai contează, acum că e mulţumit că a băut?
-Ar trebui să se oprească. Îl va prinde vreun profesor. A trecut unul pe aici acum cinci minute.
Se aşezară la masă.
-De ce a băut atunci, la hotel?
-De unde să ştiu? I-am spus ce-i voi face dacă îl voi vedea beat.
-Să ştii că are noroc că tu ştii mai bine decât el. Să ai grijă de el. E simpatic.
-Voi avea grijă de el.
-Să nu mă minţi.
-Nu te mint. Nu mint.
-De ce ai grijă de el?
-Pentru că e prietenul meu.
-Şi ce înseamnă asta?
-Că nu îl voi lăsa să se facă de râs.
-Ce simpatic eşti. Să ai grijă.
-Voi avea.
-De tine.
O privi în lumina obscură a localului. Era frumoasă. Părul îi era luminat subtil de luminile electrice ale localului şi ea era reflectată de oglinzile de pe pereţi şi era frumoasă.
Îşi întinse mâna pe după umerii ei. Mirosea extraordinar.
De la masa de biliard răsună râsetul strident al celui beat. Prietenul lui se scuză şi plecă spre el.
-Nu trebuia să bei atâta.
-N-am băut atâta, râse el în continuare.
-Te faci de râs.
-N-ar fi prima oară.
-Dar ultima când va fi? Nu tu ar trebui să bei. Hai, vino.
Îl trase lângă bar şi luă o masă şi îi dădu un pahar cu apă rece.
-Vreau să merg acasă, zise cel beat.
-Mai avem o oră. Bea nişte apă.
-Nu e la fel.
-Nu, nu e, e apă.
-Ai încredere în mine…
-Da.
-Nu era o întrebare. Aş vrea să am şi eu aceeaşi încredere. Tu ai totul.
-Şi ţie ce-ţi lipseşte?
-Totul în afară de apa asta.
-Tu ai tot ce am şi eu.
-Nu-i adevărat. N-am avut niciodată încredere şi nu prea beau suc.
-Hai. Nu mai vorbi prostii şi bea.
-Asta am făcut până acum. Nu mai vreau. Sunt unul din cei care beau până nu mai pot.
-Eşti unul care are nevoie de nişte apă rece. Du-te şi aruncă-ţi nişte apă pe faţă.
-Ai dreptate. Şi după aia o să mă distrez.
Şi plecă, apoi prietenul său se întoarse la canapeaua lui, care era acum goală. Pe masa lui erau două pahare înalte de gin, goale. Cineva băuse cam mult la masa lui.
Stătu multă vreme cu paharul său în mână. Îi trebui jumătate de oră şi apoi îşi văzu frumoasa aproape de masă, apoi pe prietenul său apucând-o uşor şi pe amândoi sărutându-se.
Măcar nu mai bea.
Se ridică de la masă şi se aşeză la bar, privind înspre mesele de biliard şi totuşi nicăieri.
Barmanul puse deoparte o ţigară.
-Cu ce vă servesc?
-Cu nimic.
Barmanul mormăi ceva, apoi dădu să se întoarcă la ţigara lui.
-Un gin. Cu gheaţă.
Lumina era foarte plăcută şi afară era răcoare. Localul cu luminile sale şi cu oglinzile sale şi cu canapelele roşii era foarte plăcut şi el era gata să plece acasă. A avut destulă grijă.