Ecce Homo
Iata inca un text din "tineretea mea", din clasa a 9a - just like the last one.
"Drama omului singur?
Pah!
Ce ştii tu, creatură scârboasă, marea mea dragoste, marea mea oglindă? Nu ştiai că nimeni nu vorbeşte cu nebunii?
Pentru că sunt nebun să cred că mai am dreptul la ceva… sau cineva.
Şi totuşi…
Tu te simiţi îndreptăţită să te simţi mai bună ca mine, te simţi cocoţată pe soclu, purtată pe lauri, adorată precum o Veneră a minţii… Însă eu ştiu ce Himeră ascunzi după straiele-ţi aurite şi după cuvintele-ţi de miere. Credeai că dacă sunt nebun, n-am cum şti? Credeai că nenorocirea şi nebunia nu fac casă bună cu înţelepciunea? Îndrăzneşti să râzi de mine, să-mi născoceşti nume şi să-mi iei nebunia ca nebunie, însă ştii de fapt ce înseamnă a fi singur?
Ai idee ce-nseamnă ca lumea ta să se rezume la un vârtej neîncetat, unde totul cade, se sfărâmă, moare, în locul unde totul se-nfrăţeşte – nimicul? Nici nu ştii cât de rece e lumea, mai rece ca inima ta, mai rece ca a mea, mai rece ca a lor… Isprăvile le fac pentru alţii, pentru cei pe care-i văd numai atunci când tac, pentru cei cu care n-am să am niciodată frăţie adevărată.
Da, aşa e, sunt nebun.
Dar, ce, credeai că tu eşti întreagă?
Lumea asta e făcută pentru nebuni. Pentru a trăi, şi pentru a muri, trebuie să fii nebun. Mă numeşti pe mine nebun fără să ştii că şi tu eşti cea nebună, fără să ştii că nu eşti întreagă să crezi că eşti perfectă. Ştiam de la început că eşti pierdută, pentru omenire, pentru tine, pentru mine, şi mai ştiam că pot rânji netulburat, la gândul că tu eşti cea pierdută în mai mare măsură decât mine…
Nu e mai bine să ştii? De ce trebuie neapărat să ignori adevărul, să-l ascunzi, când sunt atâtea de ştiut? Nu vă înţeleg ignoranţa, refuzul de a vă vedea pe voi înşivă. Crezi că ai ceva de spus, crezi că eşti un revoluţionar, crezi că ai viziuni? Pentru a fi martir, trebuie să arzi pe rug, trebuie să te sinucizi, trebuie să fii eviscerat şi expus pe piloane… Numai aşa vor scrie despre tine. Te crezi curajoasă? Eşti o laşă, o nenorocită!
Nu vezi că dacă eu sunt nebun, şi tu eşti? Eşti nebună că nu vrei să crezi, nebună că mai speri la integritatea mentală, nebună să crezi că eşti mai bună dacă mă izgoneşti pe mine.
Să-ţi spun un adevăr. Eşti cea mai nebună şi cea mai laşă şi cea mai proastă şi cea mai scârboasă şi cea mai rudimentară creatură. Da, mă simt bine acum.
Ce faci cu degetul acela? Unde crezi că-l aţinteşti? Nu scapi tu aşa uşor, nu-mi lipi mie etichete!!! Ce dacă nu mă vor crede? Tot o să ştim, eu şi cu tine, şi asta o să te macine… O să te macine ca o larvă de viespe, până nu lasă decât o carcasă goală. Asta eşti, hrană de viespi, o unealtă cu gândire!!
Îndrăzneşti să compari o picătură cu ploaia? Sau un gând cu o minte?
Crezi că asta te face mai deşteaptă?
Ce-ţi pasă ţie de mine? Nu prin alţi nebuni ajungi pe soclu. Numai chiorii sunt regi în ţinuturile orbilor. Numai săracii preţuiesc bogăţiile.
Îmi numeşti viaţa o dramă, mă numeşti pe mine singur. De unde ştii? Eu suport totul, eu mă susţin pe mine, şi asta e o povară mai mare decât cea a lui Atlas…
Pe când tu?… Mi se face milă, mie de tine. Ce creatură ghinionistă. Ce ţi-au făcut? E o mare putere, aceea de a plânge. Dar tu? Ha! Tu te-ascunzi prin faldurile propriei persoane, nu dai veninul afară, te chinuieşti să-l transformi în miere, te prefaci că râzi, te pietrifici, ascunsă de ceilalţi ca tine, iar apoi mă arăţi cu degetul pe mine…
Pe mine!!!!
Ecce fierra! Iată fiara!
Nici nu vrei să-ţi dai seama ce creatură zace în străfundurile fiinţei tale, ce monstru neîmblânzit, un leu cu chip de iepure!!!
N-ai învăţat că şi măgarii au piei de leu? N-ai înţeles acum ce eşti de fapt? Dar, să ştii, dincolo de a vedea sălăşluieşte înţelegerea.
Mă mai vezi nebun? Mai îndrăzneşti, mai îndrăzneşte cineva să mă numească astfel, cu conştiinţa nepătată?
Nebun sunt. Nebună eşti. Nebuni sunteţi. Ştiu şi vreau să fiu nebun (este atât de uşor aşa!). Bănuieşti, dar refulezi, iar lor nu le pasă. Ţie îţi place să nu-ţi pese şi atunci voi deveniţi cei mulţi iar eu cel singur. Eu sunt sacrificiul, voi sunteţi altarul.
Ştiu că totul sună idiot. Dar nu-mi pasă. Îmi cer acest drept, acest dar divin, această binecuvântare atât de dureroasă, de a fi nepăsător când vreau. Să nu fii surprinsă când afli că şi mie poate să nu-mi pese, chiar mai mult decât poţi tu să concepi – poate chiar altfel.
Ţi-am spus totul. Acum ce vei face? Mă îndoiesc că vei accepta totul aşa cum este, de fapt, pentru un nebun. Pentru un om singur.
Da, aşa e, a fi nebun înseamnă singur. Bun venit în lumea mea. Ştiai, în inima ta de gheaţă, că şi tu erai la fel ca mine. De aceea ai inventat termenul nebun, de aceea m-ai inventat pe mine. Numai avându-mă pe mine, puteai să arăţi că eşti mai bună, că te poţi compara şi tu măcar cu o singură persoană, să-mi arăţi mie, născocirii tale, ce înseamnă a nu fi singur. Dragă creatură, află că te-ai înşelat. N-ai făcut decât să îţi prelungeşti chinul, n-ai făcut decât să-ţi acoperi ochii, însă acum te va lovi mai tare, pe nepregătite. Şi ce voi râde atunci, voi râde tare, să m-auzi, să vezi cum nebunii au dreptate întotdeauna despre oameni.
Acum vei cădea, ai grijă la scări. Nu te mai aşteaptă nimeni jos.
Ha!
Destinul omului tragic… ce patetică eşti.
Cine e mai singur acum? Speranţele ţi se duc precum apa în munţi, am trecut şi eu prin acelaşi lucru. În acest univers, începi să păşeşti. Începi să vezi că tu eşti cea pe care nimeni n-o are şi ei sunt cei pe care nu-i vei avea. Începi să înţelegi că toată ignoranţa asta nu-ţi aduce cunoaştere şi nici înţelepciune. Îţi aduce singurătate, te închide în propria-ţi cuşcă.
Te transformi, devii tot ceea ce ai urât în acest răstimp.
Devii eu.
Vezi tu, creatură, eu te supun. Eu te fac om. Faţă de mine te-ai calibrat, numindu-mă nebun, apoi numindu-te superioară. Şi ştiu că te enervează, ştiu că doare, însă, vezi tu…
…tu eşti cea singură, de fapt. Acum trăieşte-ţi drama."
Pah!
Ce ştii tu, creatură scârboasă, marea mea dragoste, marea mea oglindă? Nu ştiai că nimeni nu vorbeşte cu nebunii?
Pentru că sunt nebun să cred că mai am dreptul la ceva… sau cineva.
Şi totuşi…
Tu te simiţi îndreptăţită să te simţi mai bună ca mine, te simţi cocoţată pe soclu, purtată pe lauri, adorată precum o Veneră a minţii… Însă eu ştiu ce Himeră ascunzi după straiele-ţi aurite şi după cuvintele-ţi de miere. Credeai că dacă sunt nebun, n-am cum şti? Credeai că nenorocirea şi nebunia nu fac casă bună cu înţelepciunea? Îndrăzneşti să râzi de mine, să-mi născoceşti nume şi să-mi iei nebunia ca nebunie, însă ştii de fapt ce înseamnă a fi singur?
Ai idee ce-nseamnă ca lumea ta să se rezume la un vârtej neîncetat, unde totul cade, se sfărâmă, moare, în locul unde totul se-nfrăţeşte – nimicul? Nici nu ştii cât de rece e lumea, mai rece ca inima ta, mai rece ca a mea, mai rece ca a lor… Isprăvile le fac pentru alţii, pentru cei pe care-i văd numai atunci când tac, pentru cei cu care n-am să am niciodată frăţie adevărată.
Da, aşa e, sunt nebun.
Dar, ce, credeai că tu eşti întreagă?
Lumea asta e făcută pentru nebuni. Pentru a trăi, şi pentru a muri, trebuie să fii nebun. Mă numeşti pe mine nebun fără să ştii că şi tu eşti cea nebună, fără să ştii că nu eşti întreagă să crezi că eşti perfectă. Ştiam de la început că eşti pierdută, pentru omenire, pentru tine, pentru mine, şi mai ştiam că pot rânji netulburat, la gândul că tu eşti cea pierdută în mai mare măsură decât mine…
Nu e mai bine să ştii? De ce trebuie neapărat să ignori adevărul, să-l ascunzi, când sunt atâtea de ştiut? Nu vă înţeleg ignoranţa, refuzul de a vă vedea pe voi înşivă. Crezi că ai ceva de spus, crezi că eşti un revoluţionar, crezi că ai viziuni? Pentru a fi martir, trebuie să arzi pe rug, trebuie să te sinucizi, trebuie să fii eviscerat şi expus pe piloane… Numai aşa vor scrie despre tine. Te crezi curajoasă? Eşti o laşă, o nenorocită!
Nu vezi că dacă eu sunt nebun, şi tu eşti? Eşti nebună că nu vrei să crezi, nebună că mai speri la integritatea mentală, nebună să crezi că eşti mai bună dacă mă izgoneşti pe mine.
Să-ţi spun un adevăr. Eşti cea mai nebună şi cea mai laşă şi cea mai proastă şi cea mai scârboasă şi cea mai rudimentară creatură. Da, mă simt bine acum.
Ce faci cu degetul acela? Unde crezi că-l aţinteşti? Nu scapi tu aşa uşor, nu-mi lipi mie etichete!!! Ce dacă nu mă vor crede? Tot o să ştim, eu şi cu tine, şi asta o să te macine… O să te macine ca o larvă de viespe, până nu lasă decât o carcasă goală. Asta eşti, hrană de viespi, o unealtă cu gândire!!
Îndrăzneşti să compari o picătură cu ploaia? Sau un gând cu o minte?
Crezi că asta te face mai deşteaptă?
Ce-ţi pasă ţie de mine? Nu prin alţi nebuni ajungi pe soclu. Numai chiorii sunt regi în ţinuturile orbilor. Numai săracii preţuiesc bogăţiile.
Îmi numeşti viaţa o dramă, mă numeşti pe mine singur. De unde ştii? Eu suport totul, eu mă susţin pe mine, şi asta e o povară mai mare decât cea a lui Atlas…
Pe când tu?… Mi se face milă, mie de tine. Ce creatură ghinionistă. Ce ţi-au făcut? E o mare putere, aceea de a plânge. Dar tu? Ha! Tu te-ascunzi prin faldurile propriei persoane, nu dai veninul afară, te chinuieşti să-l transformi în miere, te prefaci că râzi, te pietrifici, ascunsă de ceilalţi ca tine, iar apoi mă arăţi cu degetul pe mine…
Pe mine!!!!
Ecce fierra! Iată fiara!
Nici nu vrei să-ţi dai seama ce creatură zace în străfundurile fiinţei tale, ce monstru neîmblânzit, un leu cu chip de iepure!!!
N-ai învăţat că şi măgarii au piei de leu? N-ai înţeles acum ce eşti de fapt? Dar, să ştii, dincolo de a vedea sălăşluieşte înţelegerea.
Mă mai vezi nebun? Mai îndrăzneşti, mai îndrăzneşte cineva să mă numească astfel, cu conştiinţa nepătată?
Nebun sunt. Nebună eşti. Nebuni sunteţi. Ştiu şi vreau să fiu nebun (este atât de uşor aşa!). Bănuieşti, dar refulezi, iar lor nu le pasă. Ţie îţi place să nu-ţi pese şi atunci voi deveniţi cei mulţi iar eu cel singur. Eu sunt sacrificiul, voi sunteţi altarul.
Ştiu că totul sună idiot. Dar nu-mi pasă. Îmi cer acest drept, acest dar divin, această binecuvântare atât de dureroasă, de a fi nepăsător când vreau. Să nu fii surprinsă când afli că şi mie poate să nu-mi pese, chiar mai mult decât poţi tu să concepi – poate chiar altfel.
Ţi-am spus totul. Acum ce vei face? Mă îndoiesc că vei accepta totul aşa cum este, de fapt, pentru un nebun. Pentru un om singur.
Da, aşa e, a fi nebun înseamnă singur. Bun venit în lumea mea. Ştiai, în inima ta de gheaţă, că şi tu erai la fel ca mine. De aceea ai inventat termenul nebun, de aceea m-ai inventat pe mine. Numai avându-mă pe mine, puteai să arăţi că eşti mai bună, că te poţi compara şi tu măcar cu o singură persoană, să-mi arăţi mie, născocirii tale, ce înseamnă a nu fi singur. Dragă creatură, află că te-ai înşelat. N-ai făcut decât să îţi prelungeşti chinul, n-ai făcut decât să-ţi acoperi ochii, însă acum te va lovi mai tare, pe nepregătite. Şi ce voi râde atunci, voi râde tare, să m-auzi, să vezi cum nebunii au dreptate întotdeauna despre oameni.
Acum vei cădea, ai grijă la scări. Nu te mai aşteaptă nimeni jos.
Ha!
Destinul omului tragic… ce patetică eşti.
Cine e mai singur acum? Speranţele ţi se duc precum apa în munţi, am trecut şi eu prin acelaşi lucru. În acest univers, începi să păşeşti. Începi să vezi că tu eşti cea pe care nimeni n-o are şi ei sunt cei pe care nu-i vei avea. Începi să înţelegi că toată ignoranţa asta nu-ţi aduce cunoaştere şi nici înţelepciune. Îţi aduce singurătate, te închide în propria-ţi cuşcă.
Te transformi, devii tot ceea ce ai urât în acest răstimp.
Devii eu.
Vezi tu, creatură, eu te supun. Eu te fac om. Faţă de mine te-ai calibrat, numindu-mă nebun, apoi numindu-te superioară. Şi ştiu că te enervează, ştiu că doare, însă, vezi tu…
…tu eşti cea singură, de fapt. Acum trăieşte-ţi drama."
Comments