Noul program NASA - un mare pas inapoi

Eu ma numar printre aceia care, copilarind cu Asimov sau Phillip K. Dick, visam cu ochii deschisi viitorul luminos al omernirii, plin de nave spatiale, colonii martiene, lunare si spatiale si de gloria inventivitatii si curiozitatii umane. Mic fiind, mi se parea ca nimic nu poate sta in calea Omului... si desi, mai mult din datorie proprie, ramaneam de multe ori sceptic in fata optimismului acestor autori care isi imaginau aceste grozavii mult mai aproape in viitor decat am indrazni noi acum (ei scriau, totusi, in anii '40-'50-'60), o mica sau nu-atat-de-mica parte din mine strangea cartile acestea la piept si visa ascunsa dupa un colt, sa nu-o vada cumva cineva. Acesti scriitori isi imaginau colonii lunare, avioane orbitale si avansate nave interplanetare pana in anul 2001 (Phillip K. Dick cu a sa ultracunoscuta Odisee Spatiala), primul om pe Marte in 1998, o impresionanta statie spatiala pe orbita Pamantului, campii agricole vaste pe suprafata solului martian unde se cresteau legume si fructe ( problematicele "prune martiene") destiante usurarii problemelor agricole ale Pamantului, toate felurile posibile de nave (unele chiar foloseau apa ca mijloc de propulsie...) si multe, multe alte grozavii, toate ale noastre inca de la inceputul secolului XXI...

Adevarul este ca acest optimism era justificat prin prisma perioadei in care scriau acestia. Anii '50-'60 insemnau zilele de inceput ale cursei spatiale si poate cele mai glorioase momente ale acesteia ( primul om in spatiu in 1958, aselenizarea din iulie 1969 etc.). Era o perioada in care progresele tehnologice erau vizibile de la o zi la alta, si intr-adevar acel rush de emotii si optimism legitimau indrazneala Omului si nimic nu parea sa-l poata opri - si, cel mai important, parea perfect logic ca dupa 40-50 de ani de dezvoltare tehnologica in acest ritm, sa vezi nave si colonii martiene.

Cu toate acestea, eforturile (in mare parte americane si rusesti) spatiale ale omenirii in acea perioada si mai ales progresul incredibil erau atribuite nu spiritului de pionierat ci Razboiului Rece. Cursa spatiala era doar o latura publica a competitiei dintre cele doua superputeri si guvernele lor turnau fonduri imense in buzunarele agentiilor lor spatiale, intr-un efort de a-si asigura suprematia globala chiar si prin nivelul tehnologic spatial.

Astazi insa, razboiul rece a fost incheiat acum aproape 2 decenii, iar in acesti 20 ani am vazut cum fondurile agentiilor spatiale erau reduse drastic de la an la an, dovedind justificarea progresului si interesului spatial doar in circumstanele conflictului (fie el un Razboi Rece). Competitia armata n-a facut loc competitiei amicale, iar guvernul SUA dovedea ca nu mai vedea nici o justificare acordarii de fonduri atat de necesare, agentiei NASA - caracterul stiintific, temerar si mai ales spiritul uman avand cel mai mult de suferit, palind in fata lacomiei. Este nedrept ca ceva atat de nefericit ca razboiul sa contribuie, ironic, atat de mult la boom-ul spatial li sa serveasca atat de mult specia umana, iar ca interesul stiintific pur sa nu-si gaseasca locul intr-o lume dovedit meschina si parsiva.

Recent, NASA si-a anuntat programul Constellation: succesorul programului Space Shuttle si "urmatorul pas" in explorarea spatiului. Numai ca acest pas este unul mic pentru NASA, dar un salt inapoi urias pentru omenire...

Pe scurt, programul Constellation introduce doua noi tipuri de vehicule, care vor inlocui flota actuala de navete spatiale: Ares I si Ares V. Acestea se prezinta sub forma unor rachete liniare pe etaje, cu capsula cu astronauti (in cazul Ares I) sau modulul cu cargo (Ares V) in varf - in linii mari, acelasi design dezvoltat la inceputul anilor '50 si '60 pentru programele Gemini, Mercury si mai tarziu Apollo.

In cazul Ares I, primul etaj este un motor pe baza de combustibil solid, reutilizabil, derivat din motorul pe combustibil solid al navetei spatiale. Al doilea etaj, sau etajul superior, este propulsat de un motor J-2x pe baza de hidrogen si oxigen lichid, bazat pe modelul J-2 al rachetelor Saturn 1B si V folosite in programul Apollo, si pe modelul J-2s dezvoltat la inceputul anilor '70 dar care n-a fost folosit niciodata. Ares I poate duce 4-6 astronauti pe orbita sau poate cara 25 tone de echipament in spatiu, inclusiv echipament destinat viitorilor exploratori lunari; odata ce ajunge in orbita, poate andoca fie cu Statia Spatiala Internationala, fie cu un vehicul destinat aselenizarii.

Ares V va indeplini rolul de "animal de povara" al NASA, fiind destinat transporarii de materiale si resurse pe orbita, "de la echipament necesar stabilirii unei baze lunare pana la apa, mancare si alte consumabile" - dupa cum declara NASA. Este bazat pe acelasi desing in 2 etaje ca si racheta-sora Ares I (de fapt, ambele au fost dezvoltate pe o platforma comuna) si poate ridica, conform proiectului, 143 tone pe orbita sau 70 pana la Luna.

Pentru ridicarea de pe Pamant, foloseste 2 boostere in 5 segmente, cu propergol solid, similare celui al etajului I al rachetei-sora Ares I, care flancheaza un booster central, pe baza de combustibil lichid, cunoscut ca etajul de propulsie central. Acesta e foarte asemanator cu rezervorul extern al navetei spatiale si asigura combustibil celor 5 motoare-racheta RS-68 aflate la baza lui. Etajul al doilea este propulsat, din nou, de motorul J-2x, si are in varf un cilindru ce protejeaza ceea ce ei numesc "lunar surface acces module", un nume epatant pentru un simplu vehicul automat de aselenizare, ce include ambele etaje ( inferior si superior) destinate aselenizarii, respectiv ridicarii de pe suprafata lunara.

Ares V se va lansa folosind primul etaj, apoi al doilea (propulsat de j-2x) il va plasa pe orbita. Acolo, modulul cu astronauti lansat de Ares I va andoca cu modulul lunar adus de Ares V, care va porni spre Luna.

Prima astfel de misiune lunara este planificata pentru perioada 2020 - ceea ce inseamna ca poate avea loc in 2020, sau in 2029. Aceste 2 rachete Ares vor intra in uz in anul 2014, moment in care tehnologia pe care se vor baza va avea aproape 60 ani.

Tehnologic vorbind, este o abandonare a ideilor si tehnologiilor noi si o revenire la solutiile anilor '60, pare-se, mai sigure(?) dar indubitabil mult mai ieftine. Intregul program se bazeaza pe concepte, idei si tehnologii folosite acum 40 ani si abandonate acum 25-30, de la rachetele folosite pana la metoda de plasare pe orbita si de aselenizare a astronautilor. Evolutia este definita ca o dezvoltare incrementala de la o etapa de dezvoltare la alta... ceea ce se intampla insa cu "noul" program NASA este, din nefericire, o involutie clara.

Retrospectiv, de la prima racheta V-2 germana in anii '40 pana la dezvoltarea tehnologiilor aselenizarii au trebuit 20 ani de dezvoltare. Inca 20 (desi e o cifra exagerata) pana la dezvoltarea tehnologiilor navetei spatiale si a rachetelor cu propergol solid, dar si a statiilor spatiale orbitale (vezi Mir). Daca facem un calcul, de la racheta V-2 pana la tehnologia navetei spatiale si a statiilor spatiale trecusera 35-40 ani. Insa in cei 60 ani de dupa acesti 35, constatam ca, mai mult decat teoretcic, am stagnat in cel mai inadmisibil mod...

Cam atat cu visele de copilarie ale unora sau altora.