Ne grabim undeva?
Ce inseamna doua zile in Bucuresti?
Inseamna, in primul rand, ignoranta si superficialitate.
Iar in al doilea rand... nimic. Totul este o forma fara fond.
McDonald's, simbolul utopicului capitalism democrat care ne salveaza de propria noastra inapoiere si ne reda speranta in puterea banului, libera gandire si caldul "pat on the back" al unchiului Sam. Si totusi...de ce mergem noi la Mec? Exista vreun motiv profund dincolo de aspiratiile false de tineri (in)formati? Sau e mai degraba un automatism plat, la fel de fara de viata ca si iesitul pe Motoare? Un reflex gestionat cu acordul nostru de cultura pop si de admiratia tacita fata de civilizatia vestica, care ne indeamna sa facem baby steps inspre ea? Sau o forma lipsita de o justificare reala si o imitatie balcanica de speta micilor si berii prezidentiale?
Iata ca Mecul reprezinta un viespar de activitate chiar si in toiul noptii. Eu cel dintai, (?) amicii mei, alti coate-goale ca mine, prostituate fericite si gardieni constipati. Toti la un loc, ca fratii. Gresie romanesc-imbecila pe jos, ca sa-ti rup gatul pe polei si apa. Dubiosi care iti ameninta pofta de mancare si portofelul, chiar la coada de la (singurul) ghiseu. Prostituate nederatizate care se plimba voios. Si doi gardieni care isi fac treaba barfind ignorant la o cafea. Un splendid tablou prerafaelit al prostiei si superficialitatii. Capitalsimul salvator, pervers din nastere, pervertit de romanism.
Festivalul George Enescu. Singurul compozitor roman de prestigiu international. Si, desi chiar e singurul, festivalul dedicat lui e un kitsch din plastic, la fel ca si scaunele de picnic (sau gratarel?) albe lipite intre ele cu scoci. Sonorizarea, brava si neinfricata in lupta cu intemperiile, face fata cu greu sarcinii de a reda eforturile orchestrei (cu un real talent, de altfel). Intregul concert e o subtila parodie a unui adevarat concert simfonic, dirijorul isi aranjeaza ciuful cat mai nearanjat in ecranul gigant din spatele scenei, publicul aplauda din reflex si mai mult decat putin bolnavicios. Totul e un spectacol al complicitatii noastre la penibil si superficial. Festival cultural? Cu pseudo intre, poate.
Pentru ca la noi, pana si cultura nu are radacini mai adanci de aparente.
Dar, ce conteaza...ne grabim undeva?
Inseamna, in primul rand, ignoranta si superficialitate.
Iar in al doilea rand... nimic. Totul este o forma fara fond.
McDonald's, simbolul utopicului capitalism democrat care ne salveaza de propria noastra inapoiere si ne reda speranta in puterea banului, libera gandire si caldul "pat on the back" al unchiului Sam. Si totusi...de ce mergem noi la Mec? Exista vreun motiv profund dincolo de aspiratiile false de tineri (in)formati? Sau e mai degraba un automatism plat, la fel de fara de viata ca si iesitul pe Motoare? Un reflex gestionat cu acordul nostru de cultura pop si de admiratia tacita fata de civilizatia vestica, care ne indeamna sa facem baby steps inspre ea? Sau o forma lipsita de o justificare reala si o imitatie balcanica de speta micilor si berii prezidentiale?
Iata ca Mecul reprezinta un viespar de activitate chiar si in toiul noptii. Eu cel dintai, (?) amicii mei, alti coate-goale ca mine, prostituate fericite si gardieni constipati. Toti la un loc, ca fratii. Gresie romanesc-imbecila pe jos, ca sa-ti rup gatul pe polei si apa. Dubiosi care iti ameninta pofta de mancare si portofelul, chiar la coada de la (singurul) ghiseu. Prostituate nederatizate care se plimba voios. Si doi gardieni care isi fac treaba barfind ignorant la o cafea. Un splendid tablou prerafaelit al prostiei si superficialitatii. Capitalsimul salvator, pervers din nastere, pervertit de romanism.
Festivalul George Enescu. Singurul compozitor roman de prestigiu international. Si, desi chiar e singurul, festivalul dedicat lui e un kitsch din plastic, la fel ca si scaunele de picnic (sau gratarel?) albe lipite intre ele cu scoci. Sonorizarea, brava si neinfricata in lupta cu intemperiile, face fata cu greu sarcinii de a reda eforturile orchestrei (cu un real talent, de altfel). Intregul concert e o subtila parodie a unui adevarat concert simfonic, dirijorul isi aranjeaza ciuful cat mai nearanjat in ecranul gigant din spatele scenei, publicul aplauda din reflex si mai mult decat putin bolnavicios. Totul e un spectacol al complicitatii noastre la penibil si superficial. Festival cultural? Cu pseudo intre, poate.
Pentru ca la noi, pana si cultura nu are radacini mai adanci de aparente.
Dar, ce conteaza...ne grabim undeva?
Comments
daca va deveni kfc-ul non-stop, ma gasiti acolo. i *heart* crispy strips :)
Nu fac pe ingerasul, cu toate acestea. Merg la mec si ies pe motoare as much as the next bloak si nu ma scutesc de propriile mele concluzii.
Hugs :)